ANALIZĂ‚ | Turul Franței 2014: câștigătorul celei mai importante competiții cicliste se va decide în ultima săptămână de concurs

ANALIZĂ‚ | Turul Franței 2014: câștigătorul celei mai importante competiții cicliste se va decide în ultima săptămână de concurs
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ediția din acest an a Turului Franței, care începe sâmbătă, nu replică aproape deloc spectacolul din 2013, când Amaury Sport Organization (ASO) a sărbătorit cu mare fast centenarul competiției cu finaluri montane pe Alpe d’Huez și Mont Ventoux, două dintre cele mai importante cățărări din istoria competiției. Însă, în acest an, organizatorii au concentrat etapele montane în a doua jumătate a competiției pentru a crea o așteptare cât mai mare pentru deznodământul bătăliei care se va da, după toate probabilitățile, între Froome și Contador. ProSport vă invită să vizionați profilul tuturor celor 21 de etape programate în acest an, însoțit de o analiză succintă a acestora.


Etapa 1

Leeds – Harrogate 190,5 km

Prima etapă nu le va ridica probleme rutierilor din punctul de vedere al traseului – sunt doar trei cățărări repertoriate, adică secțiuni de traseu care pot aduce puncte în clasamentul celor mai buni rutieri pe munte – dar directorul cursei, Christian Preudhomme, a avut grijă să le ofere telespectatorilor peisaje superbe, cascada Aysgarth fiind, din acest punct de vedere, obiectivul numărul unu al rundei.

În ceea ce privește cursa propriu-zisă, aceasta se va încheia sigur la sprint, unde vom asista la un duel germano – britanic: Kittel (Giant Shimano) vs Cavendish (Omega Pharma – Quick Step). În duelul pentru victorie s-ar putea implica și Greipel, dar neamțul lui Lotto nu este la 100% din punct de vedere fizic și va avea, probabil, nevoie de câteva etape de acomodare.

***** Cavendish, Kittel
**** Greipel
*** Demare, Sagan, Modolo
** Kristoff
* Rojas, Coquard, Danny van Poppel, Haussler, Bennati, Romain Feillu, Samuel Dumoulin
Joker: Degenkolb (rutierul lui Giant Shimano este de departe cel mai rapid om de plan secund, el urmând a fi în slujba lui Kittel în etapele de plat. Totuși, dacă Marcel va întâmpina vreo problemă sau va suferi vreo defecțiune mecanică, coechipierul și compatriotul său va lupta cu șanse pentru un loc pe podium. Altfel, Degenkolb nu își va irosi forțele, urmând a se implica doar în rundele ceva mai dificile)


sprinter – este ciclistul care se va bate întotdeauna în finalurile rapide pe plat, fiind capabil să dezvolte viteze de până la 60-70 km/h de-a lungul a 200-300 de metri.


Etapa 2

York – Sheffield 201 km

Cu 9 cățărări pe traseu, etapa a doua este considerată una dintre cele mai grele din întreg Turul Franței. Finalul este plat, însă sprinterii puri nu vor avea vreo șansă, câteva dintre cățărări, chiar dacă scurte, fiind foarte abrupte pentru aceștia, astfel încât să rămână în pluton.

Comparată de specialiști cu una dintre cele mai importante curse ale primăverii – Liege-Bastgone-Liege -, runda a doua ar putea crea probleme și unora dintre rutierii de general. Astfel, cicliști ca Froome, Nibali, Contador, Valverde sau Talansky trebuie să rămână în față, pentru a evita eventualele căzături care s-ar putea produce sau apariția bordurilor.

Evadarea are o șansă să se impună, dar, având în vedere faptul că este abia începutul competiției, aceasta va fi foarte bine controlată de pluton. Cel mai probabil un atac târziu din partea unui puncheur va fi decisiv în stabilirea învingătorului.

***** Sagan, Simon Gerrans
**** Cancellara, Rojas, Degenkolb, Gallopin, Van Avermaet
*** Valverde, Kristoff, Kwiatkowski
** Iglinskiy, Chavanel, Albasini
* Navardauskas, Bakelants, Visconti, Slagter, Bardet, Luca Paolini, Matteo Trentin
Joker: Vichot


puncheur – rutier capabil să atace pe cățărări scurte, dar foarte abrupte. Cu centrul de greutate jos, acest tip de rutier lasă în spate cățărătorii puri, care au atuul anduranței și se descurcă mai bine pe cățărări mai lungi

bordură – ruptură a plutonului în mai multe părți inegale din cauza vântului și a ritmului alert impus în față


Etapa 3

Cambridge – Londra 155 km

Ultima etapă desfășurată pe teritoriu englez va fi și cea mai interesantă din punctul de vedere al telespectatorilor, care vor avea ocazia să se familiarizeze cu monumentele superbe ale Londrei.

Runda se încheie în apropiere de Palatul Buckingham, în același loc unde s-a terminat și cursa de șosea de la Jocurile Olimpice din 2012. Atunci Cavendish, văzut de specialiști principalul favorit, a fost păcălit de evadare, însă de această dată învingătorul se va decide la sprint, astfel că englezul va avea ocazia să își ia revanșa. Kittel îi va fi din nou principalul contracandidat, în timp ce Greipel, Demare, Modolo sau Sagan vor aștepta un pas greșit pentru a demonstra cât de puternice le sunt picioarele.

***** Cavendish, Kittel
**** Greipel
*** Demare, Sagan, Modolo
** Kristoff
* Rojas, Coquard, Danny van Poppel, Haussler, Bennati, Romain Feillu, Samuel Dumoulin
Joker: Degenkolb


Etapa 4

Prima etapă pe tărâm francez promite spectacol, dar nu datorită dificultăților de pe traseu, ci a peisajelor prezente în partea din Hexagon a Flandrei.

Ca și în runda anterioară, evadarea care se va forma are șanse nule de reușită. Doar două cățărări de categoria a patra nu pot pune probleme echipelor sprinterilor, care vor controla perfect cursa, pentru a le oferi celor mai rapizi oameni din pluton o nouă șansă pentru o bătălie impresionantă.

***** Cavendish, Kittel
**** Greipel
*** Demare, Sagan, Modolo
** Kristoff
* Rojas, Coquard, Danny van Poppel, Haussler, Bennati, Romain Feillu, Samuel Dumoulin
Joker: Degenkolb


Etapa 5

Ypres – Arenberg Porte du Hainaut 155,5 km

Dacă etapa secundă a semănat izbitor ca traseu cu Liege – Bastogne – Liege, runda dintre Ypres și Arenberg Porte du Hainaut ne aduce aminte de altă clasică celebră: Paris – Roubaix.

Relativ scurtă și fără cățărări pe traseu, această etapă poate avea mai mult impact în clasamentul general decât cea mai grea rundă de munte, din cauza celor 9 sectoare cu piatră cubică. Toate apar în ultimii 70 de kilometri, astfel că nervii vor fi întinși la maximum. Căzăturile sunt inevitabile într-un astfel de peisaj, astfel că putem asista la episoade nedorite: unii dintre favoriți ar putea fi întârziați. Nu este o rundă care să genereze diferențe între rutierii de general ca urmare a dificultății traseului, dar este o etapă în care se poate pierde Turul Franței, în măsura în care se vor produce diferite căzături.

***** Cancellara
**** John Degenkolb, Sagan, Niki Terpstra
*** Geraint Thomas, Kristoff, Demare, Greg van Avermaet
** Adrien Petit, Jens Keuleleire, Chavanel, Langeveld
* Lars Boom, Iglinski, Julien Simon, Vansummeren, Luca Paolini
Joker: Ladagnous


pavate – sectoare de piatră cubică aflate, în acest caz, în Nordul Franței. Sunt îngrijite special pentru clasica anuală Paris-Roubaix, una dintre cele mai spectaculoase din sezon


Etapa 6

Arras – Reims 194 km

O nouă etapă care pe hârtie se aseamănă cu precedentele încheiate la sprint masiv. De această dată, însă, am putea asista la câteva surprize, chiar dacă pe traseu sunt repertoriate doar două cățărări de categoria a patra. Specialiștii susțin că se pot produce borduri, astfel că evadarea va avea, de această dată, o șansă în plus.

Mai mult, finalul etapei este un fals plat, iar acest lucru ar putea să îi ajute pe rutieri ca Sagan să reducă ecartul de viteză dezvoltat de oameni ca Greipel, Kittel sau Cavendish.

***** Cavendish, Kittel
**** Greipel, Sagan
*** Demare, Modolo, Kristoff
** Rojas, Bennati
* Coquard, Danny van Poppel, Haussler,  Romain Feillu, Samuel Dumoulin
Joker: Degenkolb


fals plat – porțiune de traseu care pe hartă pare plată, dar în realitate șoseaua are o pantă de 2%-3%


Etapa 7

Epernay – Nancy 234,5 km

Fără a avea vreo cățărare repertoriată pe traseu în primii 200 de kilometri, etapa a 7-a este suficient de vălurită astfel încât să îi obosească destul de mult pe cei mai rapizi oameni din pluton. Cele două cățărări de categoria a patra din final îi vor face pe cei mai mulți dintre sprinteri să piardă contactul cu plutonul.

Sagan este marele favorit și va dori să profite din plin de eventuala desprindere a lui Cavendish sau Kittel pentru a puncta în clasamentul tricoului verde (acordat liderului în clasamentul pe puncte). Nu este exclus, totuși, ca un puncher să surprindă și să atace din timp, eventual chiar de pe ultima cățărare (cu 5 km înainte de finiș) și să își asigure victoria.

***** Sagan
**** Degenkolb, Rojas
*** Greg van Avermaet, Gallopin, Luca Paolini
** Demare, Arashiro, Samuel Dumoulin, Bennati, Kwiatkowski, Matteo Trentin
*Cavendish, Kristoff, Greipel, Kittel
Joker: Cancellara


Etapa 8

Tomblaine – Gerardmer 161 km

It’s show time! Pentru prima oară în Turul Franței din 2014, rutierii de general vor avea cel mai probabil prim-planul. O etapă care i s-ar potrivi mănușă lui Gilbert, care – din păcate pentru spectacol – nu va fi prezent în echipa adusă de BMC în Le Tour.

Cele trei cățărări din final – toate scurte, dar extrem de abrupte (ultima se întinde pe 1,8 kilometri și are o pantă medie de 10%) – îi avantajează pe rutierii cu explozie, astfel că marele favorit ar fi, în teorie, Purito Rodriguez. Totuși, ibericul nu e refăcut 100% după căzătura din Giro, astfel că e posibil să își salveze energia și să adune kilometri în picioare pentru ultima săptămână a cursei, când țintește măcar o victorie de etapă. În aceste condiții, Valverde, un alt ciclist care dezvoltă o viteză deosebită pe cățărări abrupte (este al 4-lea favorit la victoria finală, după Froome, Contador și Nibali), va avea un cuvânt greu de spus.

***** Valverde
**** Slagter, Purito Rodriguez, Mollema, Kwiatkowski
*** Nicolas Roche, Rui Costa, Sagan,
**  Gallopin, Gerrans, Albasini
* Froome, Contador, Nibali, Talansky
Joker: Leopold Konig


Etapa 9

Gerardmer – Mulhouse 170 km

În sfârșit, o etapă pentru evadare. Șase cățărări – una de categoria întâi – în primii 130 de kilometri ai rundei creează cadrul perfect pentru ca atacanții să își ducă la bun sfârșit „operațiunea”. Mai ales că rutierii de general nu vor fi foarte interesați de această etapă, în condițiile în care, o zi mai târziu, urmează una dintre cele mai grele etape (finiș pe La Planche des Belles Filles), unde toți vor avea nevoie să își drămuiască orice strop de energie.

***** Albasini
**** Luca Paolini, Gallopin, Lars Ytting Bak
*** Adam Hansen, Rojas, Bakelants, Voeckler
** Jeremy Roy, Simon Gerrans, Navardauskas
* Montaguti, Tom Veelers, Cancellara, Simon Clarke, De Marchi, Visconti
Joker: Vichot


Etapa 10

Mulhouse – La Planche des Belles Filles 161,5 km

Etapa pe care Froome și-a trecut-o în agendă de când s-a anunțat traseul din acest an al Turului Franței. În urmă cu doi ani, pe La Planche des Belles Filles, britanicul născut în Kenya i-a salvat turul lui Wiggins, care fusese atacat de Cadel Evans. Liderul de atunci al Sky nu i-a putut răspunde australianului, însă Froome l-a dus în trenă excelent, pentru ca apoi să câștige chiar el etapa.

De această dată, Froome va avea în Alberto Contador un adversar pe măsură, într-o etapă care se anunță una a supraviețuirii. Cele șase cățărări dinaintea urcării pe La Planche des Belles Filles (trei sunt de categoria 1) îi vor stoarce pe cicliști de puteri. Finalul va fi un adevărat examen de voință pentru rutieri, ultimele câteva sute de metri ale cursei ajungând la o pantă maximă de până la 20%.

***** Froome, Contador
**** Valverde, Nibali
*** Talansky, Tejay van Garderen, Jurgen van den Broeck, Purito Rodriguez
** Kwiatkowski, Bardet, Rui Costa, Rolland, Pinot
* Horner, Leopold Konig, Fuglsang, Janier Acevedo, Spilak, Jean Christophe Peraud, Frank Schleck
Joker: Riblon


Etapa 11

Besancon – Oyonnax 187,5 km

Ați observat, probabil, că până acum organizatorii nu au trasat nicio etapă de contratimp. Motivul îl reprezintă faptul că, în accepțiunea ASO, favoriții nu vor crea diferențe mari, iar cursa va fi foarte echilibrată. Manșa a 11-a, programată pe 16 iulie, este una valonată, care, deși vine după o zi de pauză, le-ar putea pune probleme cicliștilor.

Patru cățărări în ultimii 50 de kilometri – trei de categoria a treia și una de categoria a patra – vor tria plutonul, iar sprinterii puri vor avea probleme. Este, dacă vreți, o nouă etapă dedicată rutierilor de tip sprinter, însă care nu dezvoltă o viteză remarcabilă în finalul de etapă. Altfel, sunt șanse și ca o evadare a unor rutieri fără șanse la clasamentul general să reziste

*****Sagan
****Kristoff, Gerrans, Cancellara
***Vichot
**Navardauskas, Kwiatkowski
*Feillu, Dumoulin, Langeveld
Joker: Degenkolb


etapă valonată – opusul unei etape plate, în care rutierii trebuie să treacă peste câteva cățărări repertoriate, nu foarte înalte însă


Etapa 12

Bourg-en-Bresse – Saint-Etienne 185,5 km

A doua etapă de tranziție de la mijlocul Turului Franței este una greu de citit. Ultima dată când Le Tour a ajuns în Saint-Etienne, anul trecut, Marcel Kittel a câștigat fără probleme. De data aceasta, sprinterul de la Giant-Shimano ar putea avea probleme. De fapt, sprinterii ar putea avea probleme. Etapa este una valonată, iar cățărarea de categoria a patra care vine cu 21 de kilometri înainte de finalul cursei poate tria sprinterii. Este o manșă deschisă oricărui rezultat: În 2008, la penultima trecere prin Saint-Etienne, o evadare formată din Marcus Burghardt și Carlos Barredo a câștigat, însă având în vedere forța „trenulețelor” prezente în acest an la start, e greu de crezut că sprinterii vor fi păcăliți, chiar dacă atacurile se vor da pe ultima parte a etapei, fie pe ascensiune, fie pe coborâre.

*****Cavendish, Kittel
****Greipel
***Demare, Gerrans, Sagan, Modolo, Kristoff
**Degenkolb, Kristoff
*Dumoulin, Rojas, Coquard
Joker: Danny van Poppel


trenuleț – șirul format din rutierii unei echipe pentru a-și lansa sprinterul în finalul unei etape


Etapa 13  

Saint-Etienne – Chamrousse 187km

Cu final în ascensiune la Chamrousse, o ascensiune de categorie specială, cu lungime de 18,2 kilometri și pantă medie de 7,3%, e clar că lucrurile încep să fie serioase în Le Tour. Col de Palaquit, 14,1 kilometri la o pantă medie de 6,1%, al cărei vârf vine la 45 de kilometri înainte de final, va tria plutonul, în timp ce Froome, Contador, Nibali și Valverde se vor bate pe ascensiunea finală. Chamrousse are părți cu pante de 12%, astfel că oferă locul perfect pentru favoriții la victoria finală să creeze diferențe de timp.

***** Froome, Contador
**** Nibali, Valverde
*** Talansky, Mollema, van Garderen
** Frank, Konig, Pinot
* Bardet, Rodriguez, Kwiatkowski
Joker: Rui Costa


Etapa 14  

Grenoble – Risoul 177 km

Dacă favoriții nu ar fi trebuit să fie prea solicitați până acum, cea de-a doua etapă consecutivă din Alpi cu final în cățărare le va pune probleme. Deja obosiți după efortul din etapa a 13-a, manșa a 14-a propune trei ascensiuni de categoria 1: Col du Lautaret, Col de Izoard și finalul de la Risoul. Practic, din cei 177 de kilometri, 65 sunt în cățărare, iar ziua va fi una călduroasă. La 2.360 de metri, Izoard este punctul maxim ca altitudine din acest Tour, iar bătălia pentru a trece primul peste punctul de cățărare va fi, cu siguranță, dată de oamenii din evadare.

Finalul ar putea fi, însă, disputat de favoriți. Depinde mult de tactica pe care o vor avea echipele acestora în etapă, însă nu ar fi deloc de mirare ca Sky, Tinkoff-Saxo sau Movistar să imprime o trenă foarte dură înainte de Risoul, o ascensiune pe care panta medie de 6,9% pe cei 12,6 kilometri o face una extrem de periculoasă.

***** Froome, Contador
**** Nibali, Valverde
*** Talansky, Mollema, van Garderen
** Frank, Konig, Rolland
* Pinot, Rui Costa, Peraud
Joker: Acevedo


Etapa 15

Tallard – Nimes 222 km

După ce timp de două zile au fost neglijați continuu, sprinterii revin la putere în manșa a 15-a. Deși vin la capătul unor manșe în care se vor bate să treacă finișul înaintea mașinii mătură, rutierii de viteză sunt așteptați să se bată pentru victorie. Teoretic, manșa ar putea aduce și o surpriză, însă cum ultimii 70 de kilometri sunt plați ca în palmă, lucrurile nu ar trebui să se abată de la un scenariu prestabilit.

Există însă o singură problemă: acești kilometri sunt plasați pe valea Ronului, unde mistralul bate foarte puternic. Vânt? Atunci avem borduri! O echipă atentă ar putea rupe plutonul în mai multe părți, ceea ce ar provoca haos în pluton. Astfel că scenariul unei borduri, care s-a mai întâmplat și anul trecut, păcălindu-l pe Froome, s-ar putea repeta.

*****Cavendish, Kittel, Greipel
****Sagan, Demare
***Dumoulin, Modolo, Kristoff
**Haussler, Keukeleire, van Avermaet
*Degenkolb
Joker: Bennati


mașina mătură – vehicul care stă în spatele plutonului și care merge în ritmul limitei de timp în care au voie să ajungă rutierii la final. Dacă mașina mătură ajunge, niciun rutier care vine după nu mai poate încheia cursa


 

Etapa 16

Carcassone – Bagneres-des-Luchon 237,5 km

Este o etapă-monstru! Foarte lungă, deși vine după o zi de pauză, dar cu cinci cățărări, una de categorie specială, care e programată cu 21 de kilometri înainte de final. Scenariul unei astfel de etape de tranziție, care vine la începutul săptămânii finale de Tur, este unul singur: o evadare reușită, în care să se impună unul dintre rutierii care nu au obținut vreo victorie până în acest moment.

Nu e îndoială că vor exista atacuri și în pluton. Port-de-Bales este cățărarea care a produs, în 2010, unul dintre cele mai controversate momente din ultimul deceniu al Turului: atacul lui Contador în momentul în care lui Andy Schleck i-a căzut lanțul. Atacul s-a transformat în timp prețios câștigat de Contador, care s-a impus și la finalul competiției.

*****Voeckler
****Chavanel, Vichot
***Bakelants, Roy, Rolland
**Feillu, Nibali
*Kadri, Riblon
Joker: Navardauskas


Etapa 17

Saint-Gaudens – Saint-Lary-Soulan 124,5 km

E o manșă tipică de munte în Le Tour: patru cățărări – trei de categoria 1, una de categorie specială – masate în doar 124,5 kilometri. Este greu de crezut că o evadare va reuși într-un timp atât de scurt, marja maximă pe care o pot lua fugarii fiind de trei-patru minute. Iar în pluton, lucrurile se vor precipita. Rutierii de clasament general mai slabi la contratimp vor trage cât pot de tare pentru a câștiga timp față de cei care reușesc performanțe bune în exercițiul individual, precum Froome sau Nibali.

Putem să ne așteptăm la atacuri în cascadă venite din partea Tinkoff-Saxo, în cazul în care Contador nu are tricoul galben, spaniolul fiind un adevărat specialist al acestui tip de etapă.

*****Contador
****Froome, Nibali
***Valverde, van Garderen
**Talansky, Mollema
*Peraud, Rui Costa
Joker: Bardet


Etapa 18

Pau – Hautacam 145,5 km

Nici etapa a 18-a nu e foarte lungă: doar 145,5 kilometri. Însă ascensiunile lui Tourmalet și Hautacam sunt criminale pentru rutieri, având pante medii de 7,3%, respectiv 7,8%, mai ales în condițiile în care cicliștii au avut o etapă precedentă la fel de dificilă. Este, din păcate, ultima zi în munți înainte ca Turul să se pregătească de contratimpul individual care va decide câștigătorul. Ne așteptăm, astfel, la o nouă bătălie între Contador, Froome, Nibali și Valverde.

*****Froome, Contador
****Valverde, Nibali
***Talansky, van Garderen
**Rui Costa, Bardet, Peraud, Rolland
*Pinot, Taaramae, Frank
Joker: Voeckler


Etapa 19

Maubourguet Pays du Val d’Adour – Bergerac 208.5km

Contrar a ceea ce ne-au obișnuit Marile Tururi în ultimii ani, penultima etapă nu este deloc una montană. Practic, bătălia pentru tricoul alb cu buline roșii (rezervat celui mai bun cățărător) e deja decisă, iar cățărarea de categoria a patra are darul de a tria din sprinteri în final. După două zile lungi în munți, sprinterii ar trebui să revină la putere, dar oboseala ar putea să-și spună cuvântul, iar o evadare formată din baroudeuri curajoși poate ajunge la final. Dacă rămâne în cursă până la final, Cavendish are șanse mari la victorie, având în vedere că Marcel Kittel nu e cunoscut drept un rutier care să se refacă repede după etape montane.

*****Cavendish
****Greipel, Demare
***Kittel, Sagan, Kristoff
**Dumoulin, Modolo, 
*Degenkolb, Feillu, Viviani
Joker: Langeveld


Etapa 20

Bergerac – Perigueux 54 km (contratimp individual)
 
Este un contratimp care îl avantajează enorm pe Chris Froome. Deși nu e plat ca în palmă, exercițiul individual de 54 de kilometri nu are nici dificultăți de traseu, astfel că Froome își poate maximiza performanțele. Este primul Tur al Franței din anii 1950 când există un singur contratimp individual, dar pe 54 de kilometri, diferențele vor fi uriașe! În 1994, Miguel Indurain, unul dintre cei mai buni cicliști de contratimp din istorie, a câștigat o etapă similară în condiții dificile: 30 de grade la umbră, condiții care s-ar putea replica și în acest an.

*****Froome
****Martin, Cancellara
***Nibali, Chavanel
**Izaguirre, Porte
*van Garderen, Talansky, Boom
Joker: Contador


Etapa 21

Evry – Paris 137,5 km

Etapa de gală a Turului Franței va reveni cu un final spectaculos, la lumina felinarelor de pe Champs-Elysees. Câștigătorul va ciocni un pahar de șampanie cu echipa sa, în timp ce sprinterii se vor poziționa în final pentru victorie. După patru ani în care s-a impus de fiecare dată, Mark Cavendish a pierdut în 2013 în fața lui Marcel Kittel și va dori să preia din nou coroana celui mai bun sprinter din pluton. Care va fi deznodământul?

*****Cavendish, Kittel
****Greipel
***Demare, Sagan
**Modolo, Kristoff
*Feillu, Dumoulin
Joker: Degenkolb

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×